George Ogăraru, mesaj ironic pe rețelele de socializare după CSA Steaua – Dinamo 2-0: „Cum să nu iubești câinii?”

George Ogăraru, mesaj ironic pe rețelele de socializare după CSA Steaua - Dinamo 2-0: „Cum să nu iubești câinii?”
  • Publicat:

George Ogăraru încă sărbătorește victoria pe care CSA Steaua a obținut-o în derby-ul cu Dinamo, scor 2-0 în Ghencea, iar prin intermediul unui mesaj postat pe rețelele de socializare i-a ironizat pe rivalii din „Ștefan cel Mare”.

Mesajul postat de George Ogăraru pe rețelele de socializare după CSA Steaua – Dinamo 2-0

George Ogăraru, coordonatorul centrului de copii și juniori de la CSA Steaua, i-a ironizat pe cei de la Dinamo, după ce derby-ul din Ghencea a fost câștigat de „militari” cu 2-0. Marți, 18 aprilie, CSA Steaua și Dinamo s-au întâlnit în runda a patra din play-off-ul Ligii a 2-a. Roș-albaștrii s-au desprins rapid pe tabelă, mulțumită unor goluri marcate de Bogdan Chipirliu în minutele 19 și 29. Ulterior, elevii lui Daniel Oprița s-au închis și au conservat rezultatul de pe tabelă până la final. CSA Steaua s-a impus în fața lui Dinamo pentru a doua oară în acest sezon și a revenit pe prima poziție în clasamentul din play-off.

Miercuri, o zi mai târziu, George Ogăraru încă sărbătorește succesul din Ghencea și i-a ironizat pe dinamoviști prin intermediul unei postări pe rețelele de socializare:

„Cum să nu iubești câinii, mai ales atunci când sunt blânzi și ușor de dresat?!”, a întrebat George Ogăraru, în dreptul unei imagini cu doi câini ciobănești, la care a adăugat și două inimioare în culorile CSA Steaua, roșu și albastru.

Postarea pe care George Ogăraru a făcut-o pe pagina sa de Facebook a strâns rapid sute de reacții din partea urmăritorilor.

Daniel Oprița vrea să vadă derby-ul CSA Steaua – Dinamo în Superliga din sezonul viitor

Daniel Oprița s-a declarat încântat de jocul pe care l-au practicat elevii săi în derby-ul cu Dinamo și a comparat încărcătura partidei cu cea pe care a avut-o celebrul sfert „UEFAntastic” din 2006, când Steaua și Rapid s-au duelat în sferturile de finală din Cupa UEFA (n.r. – actuala Europa League).

„Vă spun sincer și eu am fost în foarte mare tensiune. Cu suporterii, la noi acasă, nu era confortabil să pierdem aici. A arătat a derby, s-a văzut ce a fost în tribune. Și în teren, cartonașe roșii… Mai avem de jucat, nu s-a terminat nimic. Ne bucurăm de victoria asta, apoi ne așteaptă un meci greu la Buzău. Euforia după meciul ăsta nu trebuie să ne oprească din a ne concentra pentru meciul următor.

Vreau să termin pe primul loc sau pe locul 2. Și dacă avem drept, și dacă nu (n.r. – drept de promovare)! Mă bucur dacă avem drept de promovare, dar mă bucur oricum. E clar că ar fi mai frumos. Eu vreau să câștig toate jocurile. Nu am avut nicio informație și nici nu am vrut să aflu. Am fost foarte concentrat pe meciul ăsta. Jucătorii merită felicitați pentru felul în care s-au dăruit.

Se aude muzică în vestiar, e normal să se bucure. Asta e la fotbal, o dată supărare, o dată… Astăzi am fost noi mai norocoși și am reușit. Chipirliu? E un jucător important, știe să speculeze orice greșeală. E un jucător valoros pe care trebuie să îl ai în teren. Oricând poate să facă ceva.

M-aș bucura să vedem acest derby și în Superliga. Și Dinamo merită, și noi. Astea sunt meciurile frumoase și toată lumea își dorește să asiste la ele. A fost ca acel sfert de finală, când am jucat cu Rapid. M-am uitat la TV și am trăit emoțiile de atunci. Au fost toate condițiile să joci fotbal și să te implici. Jucătorii au jucat cu crampe, s-au ridicat, a fost echipa pe care mi-o doresc”, a declarat Daniel Oprița, după CSA Steaua – Dinamo 2-0.

A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării în cadrul Universității din București, iar în presă a debutat la Sport.ro, în septembrie 2019. A lucrat aici până în februarie 2021, când a făcut pasul la Playsport.ro, unde a contribuit la lansarea pe piață a unui nou site ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Stare de urgenţă declarată în Myanmar după cutremurul puternic de vineri
Stare de urgenţă declarată în Myanmar după cutremurul puternic de vineri
BREAKING | Elena Filișanu a murit într-un accident rutier cumplit 😢
BREAKING | Elena Filișanu a murit într-un accident rutier cumplit 😢
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Cum l-au numit italienii pe Nicolae Stanciu, după ce s-a aflat despre viitorul transfer la Genoa
Cum l-au numit italienii pe Nicolae Stanciu, după ce s-a aflat despre viitorul transfer la Genoa
Cristiano Bergodi, revenire de senzaţie în Superliga! Antrenorul italian ar putea ajunge pe banca unei echipe cu pretenţii
Cristiano Bergodi, revenire de senzaţie în Superliga! Antrenorul italian ar putea ajunge pe banca unei echipe cu pretenţii
"Ne-a interzis". Conducătorii de la Genoa şi-au dat seama de scopul lui Dan Şucu, după ce au primit ordinul
Cum arată soția lui Cristi Chivu la 42 de ani. Adelina este schimbată total! Apariție rară în mediul online
Cum arată soția lui Cristi Chivu la 42 de ani. Adelina este schimbată total! Apariție rară în mediul online
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
Ora de vară 2025 în România. Când se dau ceasurile înainte cu o oră
Ora de vară 2025 în România. Când se dau ceasurile înainte cu o oră
Cel mai SĂNĂTOS lapte! Ce trebuie să scrie pe etichetă
Cel mai SĂNĂTOS lapte! Ce trebuie să scrie pe etichetă
Ce face în fiecare zi milionarul român cu 3 pensii. Cum se menţine în formă, la 78 de ani
Ce face în fiecare zi milionarul român cu 3 pensii. Cum se menţine în formă, la 78 de ani
Mihai Bendeac, sărut cu Nelly Kent la o petrecere. Cum s-a terminat noaptea
Mihai Bendeac, sărut cu Nelly Kent la o petrecere. Cum s-a terminat noaptea
TAXA care se elimină din 7 aprilie. Decizie pentru proprietarii de terenuri sau imobile. S-a dat ordin în România
TAXA care se elimină din 7 aprilie. Decizie pentru proprietarii de terenuri sau imobile. S-a dat ordin în România
Ei sunt foștii soți găsiți arși de vii într-o mașină, la Buzău. Monica și Valentin au lăsat orfan un băiețel de doi ani. Vecinii, dezvăluiri șocante:
Ei sunt foștii soți găsiți arși de vii într-o mașină, la Buzău. Monica și Valentin au lăsat orfan un băiețel…
Doliu în muzica populară! Artista a murit la doar 35 de ani. A lăsat în urmă doi copilași
Doliu în muzica populară! Artista a murit la doar 35 de ani. A lăsat în urmă doi copilași
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Prețuri oficiale pentru cea mai nouă Mazda în ROMÂNIA. Cât costă „BMW-ul de BUGET”?
Prețuri oficiale pentru cea mai nouă Mazda în ROMÂNIA. Cât costă „BMW-ul de BUGET”?
Mircea Badea, interviu-eveniment în exclusivitate cu Andrew Tate, pentru AntenaPLAY
Mircea Badea, interviu-eveniment în exclusivitate cu Andrew Tate, pentru AntenaPLAY
×